Rugăciune de pocăință la Catedrala Episcopală din Slatina

Data: 04 Martie 2025

Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a oficiat luni, 3 martie, la Catedrala Episcopală din Slatina, slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia a citit prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, se arată pe site-ul eparhiei, episcopiaslatinei.ro.  

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Preasfinţitul Părinte Episcop Sebastian a relatat istoria Postului Mare, modul în care a fost instituit odată cu Edictul de la Milan şi parcursul catehumenilor din acea perioadă, care erau catehizaţi în răstimpul acestui post, apoi erau botezaţi în cadrul slujbei Învierii, când se şi împărtăşeau pentru prima dată în timpul Sfintei Liturghii.

Ca o concluzie, Preasfinţitul Părinte Episcop Sebastian a subliniat că postul este o perioadă de prefacere şi schimbare lăuntrică a omului.