Rugăciune de seară către cel dintâi mitropolit al Ţării Româneşti
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit duminică, 27 octombrie, slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Iachint, pe podiumul din curtea Catedralei patriarhale. După slujbă, ierarhul le-a vorbit credincioşilor veniţi din toate colţurile ţării pentru a se închina sfintelor icoane şi sfintelor moaşte despre binecuvântarea care vine prin cinstirea sfinţilor. „Bucurie ne izvorăşte pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti, cel care e trecut în calendare din anul 2008, pentru vrednicia şi viaţa lui curată şi sfântă, dedicată apărării dreptei credinţe. Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor şi îl prăznuieşte cu aleasă bucurie în fiecare an, în ziua de 28 octombrie. Îl prăznuieşte ca pe un ierarh, ca pe un păstor care, după cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, şi-a pus sufletul pentru oile sale. De asemenea, îl cinsteşte ca pe un mărturisitor al credinţei în vremuri tulburi, ca pe un organizator al vieţii bisericeşti din această parte binecuvântată a Ţării Româneşti. Sfântul Iachint rămâne şi pentru noi, cei de astăzi, o icoană vie, atât pentru ierarhi, cât şi pentru clerici şi pentru poporul lui Dumnezeu, o icoană de smerenie, de credinţă, de evlavie şi de dreaptă făptuire a cuvântului lui Dumnezeu“, a spus Preasfinţitul Visarion. (Cristian Bostan)