Rugăciune în mijlocul credincioșilor din Călărași
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a fost prezent duminică, 5 februarie, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Gheorghe” din municipiul Călărași, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Din soborul de slujitori au făcut parte părintele Vasile Viorel Dinu, protopop de Călărași, preoți și diaconi. Corul restrâns al Protopopiatului Călărași „Mihail Vulpescu” a dat răspunsurile liturgice.
Preasfinția Sa a împărtășit la Sfânta Liturghie copiii și credincioșii pregătiți pentru primirea acestei Sfinte Taine. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, ierarhul a vorbit despre smerenia mărturisită de vameș, despre nebunia slavei deșarte a fariseului, despre perioada de pregătire duhovnicească de zece săptămâni, a Triodului, în care suntem chemați să trăim virtutea smereniei. Parohia „Sfântul Gheorghe” din Călărași îl are ca ocrotitor și pe Sfântul Irodion de la Lainici. Racla cu o părticică din moaștele sfântului se află spre închinare în acest sfânt lăcaș, se arată pe site-ul eparhiei, sf-esc.ro.