Rugăciune în prima zi a anului la Craiova

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 03 Ianuarie 2023

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Craiova, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură.

Părintele Mitropolit Irineu a vorbit, în prima parte a cuvântului său, despre dimensiunea teologică a timpului vieții noastre și a urării tradiționale din această perioadă a anului: „Cu ajutorul Milostivului Dumnezeu am trecut în anul 2023. De fiecare dată când spunem «La mulți ani!», ne gândim la Mântuitorul Hristos, pentru că El este Stăpânul veacurilor și al timpului. Nașterea Domnului ne-a deschis nouă iarăși calea spre Rai. Mântuitorul Iisus Hristos, făcându-Se Om, a luat firea noastră ca să osândească păcatul, să-l biruiască pe cel rău, care pusese stăpânire pe noi prin greșeala lui Adam, să ne curețe de stricăciune și de moarte și să ne ducă întru Sine la Tatăl Cel ceresc pentru a ne face moștenitori ai Împărăției cerurilor”.

În a doua parte a cuvântului, ierarhul a explicat semnificația sărbătorii Tăierii-împrejur a Domnului, arătând legătura acestui eveniment cu botezul creștin: „Tăierea împrejur devine pentru creștini botezul, îngroparea și învierea cu Mântuitorul Iisus Hristos, dar și înfierea de către Tatăl Cel ceresc. Dacă tăierea împrejur era un simbol al legământului lui Dumnezeu cu poporul ales, prin Sfântul Botez noi devenim copii ai Tatălui ceresc și moștenitori ai Împărăției cerurilor”, se arată pe ­site-ul mitropoliaolteniei.ro.