Rugăciune la 18 ani de arhipăstorire pentru Episcopul Caransebeșului
Un sobor de clerici împreună cu ostenitori ai Centrului eparhial din Caransebeș și ai Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” s-au rugat alături de Preasfințitul Părinte Lucian, marcând cei 18 ani de la întronizarea sa ca Episcop al Eparhiei Banatului Montan. Cel de-al 10-lea Episcop al istoricei Eparhii a Caransebeșului a împlinit în data de 26 februarie 2024 18 ani de misiune pentru Biserica lui Hristos, păstorind „cu timp și fără de timp” în această perioadă și îndrumând clericii și credincioșii din Banatul de Munte.
În Paraclisul Episcopal din Reședința eparhială cu hramurile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și „Sfinții Trei Ierarhi”, un sobor de clerici condus de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, a săvârșit o slujbă de Te Deum și un Polihroniu pentru a marca cei 18 ani de arhipăstorire, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate darurile primite de Părintele Episcop Lucian și Eparhia Caransebeșului. De asemenea, părintele vicar eparhial a rostit și un cuvânt festiv.
La acest moment aniversar au fost prezente și autoritățile locale. La final, din partea tuturor clericilor și credincioșilor Episcopiei Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a primit un buchet de flori, ca semn al dragostei și prețuirii păstoriților.