Rugăciune la începutul anului școlar la Viena
Elevii din şcolile vieneze au început luni, 2 septembrie 2019, noul an şcolar. La fel ca în anii anteriori, la Biserica „Sfânta Înviere” și „Sfântul Apostol Andrei” din Viena a fost organizată, cu prilejul începutului de an şcolar 2019-2020, o rugăciune de binecuvântare pentru ca elevii să primească învăţăturile cele bune şi folositoare spre împlinirea lor şi spre bucuria părinţilor. Slujba specială a fost organizată sâmbătă, 7 septembrie, în biserica din cartierul vienez Simmering. „Într-o lume şi într-un timp marcate tot mai mult de consumerism, individualism şi secularizare se cuvine ca tinerele vlăstare ale Bisericii şi neamului să fie crescute şi educate întru temeluirea demnităţii şi caracterului persoanei umane în libertatea ziditoare şi responsabilitate pentru viitor”, a precizat pr. dr. Nicolae Dura.