Rugăciune pentru Arhiepiscopul Justinian, la Caransebeș

Data: 07 Noiembrie 2016

Rugăciuni pentru odihna sufletului Înaltpreasfințitului Părinte Justinian, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, s-au ridicat zilele trecute și în Episcopia Caransebeșului.

În Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caran­sebeș, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit o slujbă de pomenire pentru părintele și arhipăstorul Justinian. Alături de el în rugăciune au fost și membrii Permanenței Consiliului Eparhial, protopopii eparhiei, ostenitorii Centrului eparhial, preoții profesori și elevii seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, preoți din municipiu și din împrejurimi, precum și numeroși credincioși. 

„Adormirea Înaltpreasfinției Sale reprezintă o mare pierdere pentru întreg poporul dreptcredincios din de Dumnezeu păzita Eparhie a Maramureșului și Sătmarului, pe care l-a slujit cu mult devotament, dar și pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română. După ce, încă din tinerețe, ascultând chemarea lui Dumnezeu, a lepădat straiele acestei lumi pentru a îmbrățișa viața monahală, slujind Biserica ca ieromonah, apoi ca stareț, vreme de aproape trei decenii, al celei mai cunoscute mănăstirii din Maramureș, Rohia, adormitul în Domnul a purtat alți 43 de ani demnitatea arhierească, fiind următor Mântuitorului Hristos și un adevărat păstor al credincioșilor ortodocși din Nordul Transilvaniei. Cu timp și fără de timp, adeseori în împrejurări potrivnice Bisericii, Înaltprea­sfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian a propovăduit Evanghelia lui Hristos, cu cuvântul și mai ales cu fapta. În întreaga sa activitate, a fost cu adevărat un dascăl al adevărului, un model de evlavie și rugăciune autentică și un exemplu pentru toți cei ce-L iubesc pe Dumnezeu”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian. Arhiepiscopul Justinian Chira a vizitat Episcopia Caran­se­beșului în anul 1996 la slujba de Înmormântare a episcopului Emilian Birdaș, care a fost născut în același an cu arhipăstorul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, 1921, amândoi viețuind înainte de hirotonia întru arhiereu la Mănăstirea Rohia.„Noi la Caransebeș l-am cinstit prin slujba de pomenire rugându-L pe Arhiereul cel veșnic să-l odihnească în Împărăția Sa și să așeze sufletul lui blând și curat împreună cu sfinții și cu drepții acolo «unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit». Tot din Mara­mureșul istoric și tot de la Mănăstirea Rohia a venit ca să reînființeze Episcopia Caran­se­beșului un alt mare păstor de suflete, episcopul de pioasă memorie Emilian Birdaș. Iată cum Mănăstire Rohia a dat Bisericii Ortodoxe Române păstori însemnați și importanți, păstori de suflete cu înaltă chemare și vocație. Veșnică să le fie pomenirea și Dumnezeu să-i odihnească pe părinții noștri sufletești și pe frații noștri întru slujire, iar pe noi să ne întărească ca să fim următori ai acestor mari dascăli și ierarhi din Biserica Ortodoxă Română”, a adăugat PS Lucian.Mii de credincioși din toată țara s-au adunat joi, 3 noiembrie, ca să-l conducă pe ultimul drum pământesc pe cel care prin bunătatea și demnitatea sa și-a câștigat supranumele de voievod spiritual al Maramureșului. (Diac. Pavel Canea, 
Darius Herea)