Rugăciune şi ajutor pentru cei aflaţi în suferinţă
În aceste zile, la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Jebel din judeţul Timiş a avut loc pomenirea Sfântului ocrotitor Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai şi San Francisco. Cu această ocazie au fost aduse spre cinstire o bucată din veşmântul Sfântului Ioan Maximovici şi o părticică din moaştele Sfântului Ioan Rusul.
Slujbele au început cu Acatistul Sfântului Ioan Maximovici, urmat de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii, alături de părintele Ioan Vasile Cheregi, preotul spitalului, au slujit şi doi preoţi invitaţi, părintele Pamfil Radu, de la Spitalul de Psihiatrie Găvojdia, judeţul Timiş, şi părintele ieromonah Rafael Mutrescu, de la Mănăstirea „Sfânta Treime“ Pereu, judeţul Timiş. Au participat la Sfânta Liturghie bolnavii internaţi în spital, doctori ai spitalului, asistente, infirmieri şi credincioşi din Parohia Jebel, care au adus prinoase pentru cei bolnavi. Bucuria a fost mare, căci credincioşii prezenţi au ascultat cuvântul de învăţătură şi mulţi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
Cuvântul de învăţătură a evidenţiat viaţa şi activitatea Sfântului Ioan Maximovici, virtuţile sale, smerenia, postul, rugăciunile, privegherile şi dragostea sa neţărmurită pentru aproapele. „E important să cinstim pe Sfântul Ioan Maximovici, ca unul ce mijloceşte pentru noi toţi înaintea Domnului, să îi urmăm viaţa curată şi plină de mireasma sfinţeniei şi să ne rugăm lui ca unuia ce a bineplăcut lui Dumnezeu“, a precizat părintele Ioan Vasile Cheregi. S-au binecuvântat prinoasele aduse pentru cei bolnavi, s-au pomenit cei care le-au adus şi s-a făcut o pomenire pentru pacienţii răposaţi ai spitalului. Pentru că Însuşi Hristos Domnul ne spune în Evanghelia zilei: „Nu oricine Îmi zice Doamne, Doamne va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri“ (Mt. 7, 15-21).
La finalul slujbei, credincioşii prezenţi au avut posibilitatea de a săruta o bucată din veşmântul Sfântului Ioan Maximovici, adus de o credincioasă apropiată spitalului, care a fost în America, şi o părticică din moaştele Sfântului Ioan Rusul, adusă de părintele de la Spitalul de Psihiatrie din Găvojdia. „Mulţumim Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, pentru purtarea sa de grijă faţă de acest spital, conducerii pentru spaţiul dat în folosinţă, care deserveşte capela, preoţilor invitaţi, credincioşilor din Parohia Jebel şi bolnavilor din spital care au ascultat cu răbdare, în ordine şi cu atenţie, Sfânta Liturghie până la final. Fiecare a fost uns cu ulei de la Taina Sfântului Maslu de la catedrala din San Francisco, acolo unde sălăşluiesc moaştele Sfântului Ioan Maximovici, şi au luat anafora. Agapa frăţească a avut loc în sala de la raportul de gardă“, a declarat pr. Ioan Vasile Cheregi, duhovnicul de la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Jebel din judeţul Timiş.