Rugăciune şi binecuvântare la Mănăstirea Pantocrator din Beclean
În Duminica a 34‑a după Rusalii (a Întoarcerii fiului risipitor), 8 februarie, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a liturghisit la Mănăstirea Pantocrator din Beclean, județul Bistrița‑Năsăud, în biserica ocrotită de Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a avertizat asupra riscului de a fi aproape de Dumnezeu fără a mai trăi iubirea și bucuria comuniunii cu El. Astfel, una dintre cele mai subtile rătăciri ale celor „din casă” este pierderea bucuriei de a fi în comuniune, chiar dacă, în exterior, rămân în Biserică. Preasfințitul Părinte Benedict a subliniat că pierderea bucuriei transformă relația cu Dumnezeu într‑una trăită în cheia meritului, nu a darului, ceea ce face imposibilă intrarea în bucuria Tatălui: „Cum trăiește fiul cel mare relația față de tatăl? Ca un merit. «Am fost cuminte, am ascultat, merit». Și atunci nu mai poate intra în bucuria tatălui, pentru că bucuria tatălui nu este o răsplată, ci o revărsare de iubire”. În încheiere, părintele stareț Luca Gheberta a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea oferită.