Rugăciune și colinde la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin
De sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, 25 decembrie, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin, înconjurat de slujitorii sfântului lăcaş.
Răspunsurile liturgice au fost date de cele două grupuri psaltice, „Sfântul Nicodim de la Tismana” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ale Catedralei Episcopale.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a rostit un cuvânt de învățătură prin care a subliniat credincioșilor prezenți importanța praznicului Nașterii Domnului în iconomia mântuirii noastre.
De asemenea, Catedrala Episcopală a răsunat de frumoasele colinde interpretate de câţiva copilaşi îmbrăcaţi în straie de sărbătoare.