Rugăciune și filantropie în prima zi a Anului Nou în eparhii din Muntenia

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 03 Ianuarie 2020

În prima zi a noului an calendaristic, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie în catedrale episcopale și au efectuat vizite pastorale în parohii. Totodată, au rostit cuvinte de învățătură în care au reliefat semnificațiile duhovnicești ale sărbătorii Tăierii-împrejur a Domnului, pomenirii Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și începutului Anului Nou. De asemenea, i-au binecuvântat pe credincioșii care au participat la sfintele slujbe și i-au îndemnat la înnoirea vieții spirituale. 

În prima zi a anului calendaristic 2020, miercuri, 1 ianuarie, Înalt­prea­sfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat semnificația sărbătorii Tăierii-împrejur a Domnului și a vorbit despre rolul ei în iconomia mântuirii, de anticipare a Botezului și desăvâr­șire a Legii vechi, se arată pe arhie­piscopiatargovistei.ro.

În continuare, ierarhul a eviden­țiat necesitatea sfințirii timpului prin viața fiecăruia dintre noi, prin trăirea și promovarea principiilor Evangheliei lui Hristos în viața cotidiană.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon a săvârșit o slujbă de pomenire pentru Arhiepiscopul Vasile Costin. 

Curtea de Argeș

Credincioșii Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din cartierul Ivancea, municipiul Curtea de Argeș, au participat miercuri la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe eparhiaargesului.ro.
Cu acest prilej, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să-I mulțu­meas­că lui Dumnezeu pentru toate binefacerile din anul 2019 și să se roage ca Anul Nou, 2020, să fie un an al bucuriei și al păcii. 

Buzău

Numeroși credincioși au întâmpinat Anul Nou, 2020, în rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală „Înălța­rea Domnului” din municipiul Buzău. 

În ziua de marți, 31 decembrie 2019, un sobor de preoți al Catedra­lei Arhiepiscopale a săvârșit slujba Privegherii, iar după miezul nopții Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre momentul important al trecerii în noul an, când credincioșii sunt chemați să fie mai buni. „Noi, care ne închinăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel ce a creat timpul fizic și binecuvântează cununa fiecărui an, în noaptea aceasta, nutrim nădejde pentru mai bine. Nu este suficient să ne dorim un an bun, pentru că anul în sine, ca număr de zile, nu are o putere magică asupra noastră. Anul, ca timp al mântuirii fiecăruia dintre noi, va fi unul bun, binecuvântat, în măsura în care ne străduim să fim buni cu noi înșine, cu cei din jurul nostru și, mai ales, în raport cu Dumnezeu, ascultând și împlinind poruncile evanghelice”, a precizat Înaltprea­sfinția Sa. 

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a citit rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2019 și rugăciuni la intrarea în noul an.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei, ne-a transmis părintele Dragoș-Mihail Olteanu, consilier eparhial.

Galați

Numeroși credincioși au fost prezenți, în 1 ianuarie 2020, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, unde Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

Cu acest prilej, din patrimoniul Reședinței Arhiepiscopale a Dunării de Jos a fost adusă spre închinare racla ce adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. 

După Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală, Înalt­prea­sfințitul Părinte Casian i-a binecuvântat pe copiii și tinerii aflați în grija Așezământului social-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” din Galați și a săvârșit slujba de Te Deum.

În continuare, ierarhul a rostit un cuvânt în cadrul căruia a evidențiat importanța rugăciunii, a educării tinerilor și a filantropiei creștine, desfășurate cu sârguință în această casă a Bisericii, construită ca o familie pentru cei fără familii sau cu posibilități materiale reduse. „Sfântul Vasile cel Mare, pe care îl prăznuim în chip deosebit la Așezământul eparhial, unde 100 de copii stau sub oblăduirea sa, ne învață să fim unii pentru alții un dar, căci filantropia este dăruire sufletească din inimă unuia către altul, la care apoi se adaugă și alte daruri”, a spus Înaltprea­sfinția Sa.

Cu acest prilej, arhipăstorul Dunării de Jos a oferit unei familii din Galați cu șapte copii distincția eparhială „Vrednicia andreiană” pentru mireni, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.

Slobozia

La Catedrala Episcopală „Înălța­rea Domnului” din Slobozia, Prea­sfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre importanța și semnificația acestei zile, îndemnându-i să privească cu multă credință și nădejde la cărările care se deschid în fața noastră în cursul acestui an. Totodată, Preasfinția Sa a mulțumit credincioșilor pentru generozitatea arătată în Postul Nașterii Domnului față de familiile sărace din Slobozia și i-a îndemnat și în acest an să sporească activitatea filantropică ziditoare de mântuire, se arată pe site-ul sf-esc.ro.