Rugăciune și filantropie la hramul Centrului de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia”
Ostenitorii și beneficiarii Centrului de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor și-au sărbătorit marți ocrotitoarea spirituală. Momentul de bucurie duhovnicească a debutat prin săvârșirea Acatistului Sfintei Mucenițe Sofia și a celor trei fiice ale sale: Pistis, Elpis și Agapi de către un sobor de preoți în paraclisul instituției. Momentele de rugăciune au fost continuate printr-o acțiune social-filantropică, cei 35 de beneficiari ai centrului primind ghiozdane complet echipate, precum și articole vestimentare și încălțăminte.
La sărbătoarea hramului așezământului social a fost prezent și părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial în cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a transmis un cuvânt de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, exprimând recunoștința Întâistătătorului Bisericii noastre față de toți cei care se implică zilnic pentru a asigura funcționarea acestui centru ce vine în întâmpinarea copiilor nevoiași, dar și pentru cei care au făcut posibilă desfășurarea acțiunii caritabile, în principal Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care oferă sprijin constant beneficiarilor instituției, a transmis TRINITAS TV.
Mai multe detalii despre activitatea centrului și despre această acțiune a oferit psihologul Oana Miu: „Copiii au primit daruri din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei constând în ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru noul an școlar, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienă. În cadrul centrului sunt înscriși 35 de copii, care primesc sprijin la efectuarea temelor în încercarea de a diminua abandonul școlar. Aici au parte și de consiliere psihologică, activități recreative și primesc o masă caldă înainte sau după școală. Centrul funcționează în regim after-school sau before-school și încercăm să oferim copiilor, în funcție de nevoile lor, tot sprijinul de care suntem capabili. Avem ajutorul voluntarilor care sunt prezenți tot timpul la solicitările noastre”.
Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor are ca scop prevenirea riscului de excluziune socială a copiilor din familii vulnerabile prin oferirea unui program de servicii sociale, educaționale, psihologice și medicale.