Rugăciune şi filantropie la o parohie din orașul Galați
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă pentru clerul şi credincioşii din Arhiepiscopia Dunării de Jos prilej de bucurie duhovnicească, de evlavie, de rugăciune stăruitoare şi de filantropie mai ales acolo unde lăcaşurile de cult o au ca ocrotitoare spirituală pe sfânta de la Iaşi.
Miercuri, 11 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s‑a aflat în mijlocul clerului şi credincioşilor la Biserica „Sfânta Parascheva” din municipiul Galaţi, unde a săvârşit Taina Sfântului Maslu, a oferit cuvânt de învăţătură celor prezenţi la slujbă şi a binecuvântat programul activităţilor social‑filantropice desfăşurate în săptămâna premergătoare hramului.
Mulţimea credincioşilor care a participat la slujba de la impunătoarea biserică gălăţeană a demonstrat încă o dată credinţa şi nădejdea în ajutorul oferit de Dumnezeu şi dragostea poporului român faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre puterea tămăduitoare izvorâtă din Sfintele Taine ale Bisericii şi despre aducerea sfintelor moaşte ale Sfintei Parascheva în ţara noastră, evidenţiind totodată evlavia deosebită pe care românii o au faţă de această sfântă.
La final, ierarhul Dunării de Jos a adresat îndrumări slujitorilor acestei parohii gălăţene pentru intensificarea activităţilor pastoral‑misionare şi social‑filantropice şi i‑a binecuvântat pe toţi cei prezenţi la slujbă.
În contextul hramului, joi, 12 octombrie, preotul paroh împreună cu câţiva voluntari au oferit lenjerii şi pături, în valoare de 2.100 de lei, asistaţilor din cadrul Centrului de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele adulte cu dizabilităţi nr. 2 din Galaţi. De asemenea, 50 de bătrâni din cadrul parohiei şi din localitatea Călmăţui, judeţul Galaţi, sunt vizitaţi în aceste zile la domiciliu şi vor primi pachete cu hrană caldă şi alimente de primă necesitate în valoare de 3.500 de lei, iar credincioşilor care vor participa sâmbătă la Sfânta Liturghie în ziua hramului le vor fi oferite 400 de pachete cu hrană.