Rugăciune și manifestări artistice în memoria lui Achim Nica
Eruditul doinitor al Banatului, Achim Nica, a fost comemorat în satul său natal, Obreja, la cinci ani de la trecerea sa la Domnul. Foarte mulți credincioși din Parohia Obreja, copii îmbrăcați în haine populare, preotul paroh, autorități locale, oameni de cultură, alături de ei fiind Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, au înălțat rugăciuni pentru mântuirea sufletului celui care a făcut cunoscut Banatul prin vocea sa de excepţie. În biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit slujba Parastasului, apoi au mers cu toții la Căminul cultural din localitate pentru a participa la cea de-a 5-a ediție a Festivalului „Achim Nica”. În debutul evenimentului a avut loc o serie de comunicări despre viața, activitatea și importanța lui Achim Nica în dezvoltarea tradiției cântecului, portului și graiului bănățean. În continuare, în sala de spectacole, Preasfințitul Părinte Lucian printr-un cuvânt de binecuvântare și apreciere a deschis această manifestare cultural-artistică, iar copiii din localitate, îmbrăcați în haine populare specifice Văii Bistrei, au organizat un moment artistic de cântări și jocuri din Banat.
„Ne bucurăm foarte mult că în acest an, în cadrul Zilelor credinței și culturii în Caraș-Severin, am inclus și festivalul închinat maestrului și doinitorului nepereche din țara Banatului, ajuns la ediția a 5-a. Maestrul Achim Nica a fost un promotor și un păstrător al valorilor tradiției populare, dar și un bun creștin dreptmăritor și un bun român, propovăduitor al credinței prin cântul curat, viața curată și binecuvântată pe care a dus-o. Fiind un familist convins, și-a iubit familia, soția, iar copiilor le-a dat o educație aleasă. De aceea, ne bucurăm că în acest an Obreja este inclusă pe harta localităților ce găzduiesc manifestările care brăzdează această săptămână a credinței și culturii. Am fost la Obreja nu într-o grădină, ci în curtea sfintei biserici pentru a oficia o slujbă de pomenire pentru cel care din 1986 și până în 2012 a împodobit strana strămoșească din localitate. Trebuie să facem cunoscut țării noastre și lumii întregi că am avut și încă mai avem valori, și bineînțeles trebuie să-i pomenim pe cei care au deschis drumuri noi în tot ceea ce înseamnă păstrarea și conservarea tradițiilor cântecului, portului și graiului de pe aceste meleaguri ale Banatului nostru iubit”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
La acest festival au urcat pe scenă să încânte publicul mai mulți artiști cunoscuți de muzică populară din Banat.