Rugăciune și solidaritate în vreme de grea încercare
În urma inundațiilor care au afectat mai multe zone din județul Galați, provocând decese şi importante pagube materiale, Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Centrul eparhial și protopopiatele din județ, vine în ajutorul persoanelor afectate, dar și al salvatorilor, prin furnizarea de alimente, pături și materiale igienico-sanitare. În mijlocul persoanelor sinistrate s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a însoțit primul convoi umanitar, aducând cuvânt părintesc de întărire celor care și-au pierdut agoniseala de o viață.
La sfârșitul săptămânii trecute, în ziua de prăznuire a Înălțării Sfintei Cruci, ploile torențiale care s-au abătut asupra mai multor zone din țara noastră au cauzat inundații catastrofale pentru mai multe localități, pe alocuri apa depășind 1,5 m. Şapte persoane au pierit în urma calamităților, alte câteva sute au fost evacuate, în urmă rămânând numeroase gospodării distruse sau grav afectate. În acest context, la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost inițiată o amplă campanie de sprijinire a persoanelor afectate, dar și a pompierilor, jandarmilor și a celorlalți salvatori care se luptă pentru diminuarea efectelor inundațiilor.
Astfel, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 15 septembrie, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni pentru sinistrați și pentru salvatori, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, alături de diaconii de la Catedrala Arhiepiscopală și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a însoțit primul convoi umanitar care a plecat din Galați către localitățile afectate din Protopopiatul Covurlui, care a transportat hrană caldă preparată în cadrul Cantinei eparhiale „Sfântul Ierarh Nicolae”, oferită persoanelor sinistrate și salvatorilor din localitățile Slobozia Conachi, Cuza Vodă și Pechea.
Chiriarhul Dunării de Jos a mers în mijlocul persoanelor afectate de furia apelor, adresându-le cuvânt de întărire. „Nicicând în Arhiepiscopia Dunării de Jos nu au răspuns mai mulți voluntari ai Domnului Hristos, să-și asume crucea unui dezastru care a atins mii de oameni. Foarte mulți au înțeles crucea, pentru că în fața lor Crucea Domnului s-a arătat prin iubirea preoților, îndeosebi a pompierilor, la care s-au adăugat autoritățile și, în general, oamenii buni. Al doilea ajutor este încurajarea în disperare prin înmulțirea rugăciunii, iar al treilea ajutor este deschiderea inimilor prin care s-au deschis și brațele zecilor de mii de creștini din zonă, care au îmbrățișat crucile semenilor, astfel că toți au stat sub adăpost la rude și la prieteni, printr-un exercițiu de filantropie de la om la om, de toată admirația”, a declarat Înaltpreasfinția Sa.
Prin mobilizarea preoților și credincioșilor, în toate parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfășoară colecte în bani, alimente neperisabile, pături și alte produse de primă necesitate, care sunt oferite constant persoanelor sinistrate. Arhiepiscopia Dunării de Jos a deschis un cont special pentru cei care vor să facă donații în bani pentru sprijinirea victimelor inundațiilor.
Citește și: Peste 5.500 de gospodării aflate sub ape la Galați