Rugăciunea care a vindecat un porumbel

A fost odată într-un sat cu oameni gospodari o fetiţă credincioasă. Şi pentru că era harnică, deşi o chema Rusăndrica, copiii îi spuneau Hărnicuţa. Într-una din zile, pe când mergea pe uliţă să aducă apă de la fântână, a văzut un porumbel bolnăvior. Hărnicuţa noastră i-a dat apă să bea, apoi a îngenunchiat la troiţa de lângă fântână şi a început să se roage aşa: „Doamne Dumnezeule, te rog coboară o picătură din darul tău de vindecare şi pentru această vieţuitoare“

Un băieţel care o cunoştea s-a urcat într-un pom şi a început să strige către ea: „Ei, lasă tu Rusăndrico! Atât i-a fost dat să trăiască! Tu vezi-ţi de cele gospodăreşti. Dar fetiţa nu s-a oprit şi dorinţa ei se înălţa la cer, prin rugăciune: „Te rog, Doamne, primeşte rugăciunea mea şi ajută-ne! Ştiu că tu poţi! Îndură-te de noi!“. Minunea i-a schimbat pe cei necredincioşi Tocmai atunci, trecea pe uliţă un băieţandru cam şugubăţ şi care, la rândul său, îi zise fetiţei: „Apoi, să crezi tu că cineva va asculta ruga ta! Eu unul nu pot crede aşa ceva!“. Şi începu să râdă. Văzând încrederea cu care Rusăndrica insista, o altă fetiţă s-a aşezat în genunchi lângă ea, spunând: „Te rog şi eu, Doamne, ajută-ne!“. Dintr-o dată, porumbelul s-a ridicat şi s-a scuturat din colbul în care căzuse, s-a înălţat la cer, apoi a revenit printre copii. După această minunată întâmplare, până şi cei necredincioşi au devenit credincioşi şi cu toţii Bunului Dumnezeu mulţumire şi slavă i-au dat. (Vârvara Plugaru)