Rugăciunea, rod al iubirii omului faţă de Dumnezeu

În veacul frământat în care trăim, prea puţini oameni înţeleg importanţa rugăciunii în viaţa lor. Din ce în ce mai mult scade numărul celor interesați de importanţa vieţii duhovniceşti şi în definitiv a rugăciunii pentru existenţa din lumea aceasta ca perspectivă pentru viaţa veşnică.

„Rugăciunea este starea firească a omului, în timp ce viața fără rugăciune este o stare împotriva firii omului”, după cum afirmă Mitropolitul grec Ierotheos Vlachos. Omul ca fiinţă creată de Dumnezeu are nevoie de comuniune cu Creatorul său şi acest lucru îl face prin rugăciunea care-l ţine în starea sa firească de la începutul creaţiei.

Prin rugăciune suntem în dialog cu Dumnezeu şi descoperim bucuria trăirii în comuniune cu Persoanele Preasfintei Treimi. Ne împărtăşim de iubirea dumnezeiască şi trăim din lumea aceasta fericirea paradiziacă din Împărăţia lui Dumnezeu.

Ieromonahul Serafim Dimópoulos ne spune că „rugăciunea este mai presus de orice virtute” şi ne îndeamnă „să nu conteniți a vă ruga. Să vă rugați ca vameșul, ca tâlharul, ca desfrânata, ca femeia cananeancă. Să vă rugați cu smerenie, cu inimă zdrobită, având conștiința nevredniciei în fața lui Dumnezeu”.

Smerenia este atitudinea biblică a rugătorului iubitor de Dumnezeu. Înaintea Creatorului trebuie să fim cu inimă zdrobită şi cu părere de rău pentru păcatele săvârşite ce ne separă de comuniunea plină de iubire a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită.

Tradiţia patristică aghioritică este un reper pentru omul zilelor noastre, care vrea să se desăvârşească prin rugăciune. În acest sens, ava Moise Aghioritul ne învaţă: ­­„Dacă cineva se roagă cuviincios și smerit, începe să i se îndulcească inima, să fie luminat, întărit și să găsească odihnă. Va simți că merită să se roage, va simți bucurie, mulțumire, sigu­ranță, întărire și mângâiere. Va pricepe că rugăciunea este o mare necesitate a sufletului său, o mișcare naturală, o lucrare dumnezeiască și va deveni un obicei virtuos și nu o lucrare formală, o delectare zilnică și un dar. Așa cum trupul vrea zilnic mâncare pentru a se întreține, tot așa vrea și sufletul nostru nemuritor”.

Rugăciunea este o necesitate existenţială a sufletului, ce ne descoperă sensul vieţii noastre: mântuirea. Ea este ­­„rodul iubirii”, după cum arată arhimandritul Zaharia Zaharou de la Essex. Tot el ne spune: ­­„Dacă ne rugăm, înseamnă că Îl iubim pe Dumnezeu. Și, desigur, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, atunci cu siguranță că ne vom ruga. Măsura rugăciunii dezvăluie măsura iubirii pe care o simțim față de Dumnezeu”.

Pentru creştinul smerit şi cu viaţă duhovnicească, rugăciunea este modul prin care îşi arată iubirea faţă de Dumnezeu şi nevoia existenţială de a fi în comuniune cu El.