Rugăciuni către Sfântul Ierarh Nicolae în Banat
La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent la hramul paraclisului Catedralei Arhiepiscopale din Arad. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a binecuvântat lucrările noului locaş de cult din localitatea cărășeană Măureni, iar Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a slujit la Parohia Bodrogu Nou, județul Arad.
În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Arad, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre cinstirea deosebită a Sfântului Nicolae în rândul poporului nostru, prezentând vremea și locul activității sale, consacrată apărării dreptei credințe și săvârșirii faptelor bune prin care creștinii sunt îndemnați să țină și tradiția bucuriei darului pentru cei mai mici, premergătoare celei de Crăciun.
Copiii prezenţi la slujbă s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi au primit cadouri de la Moş Nicolae. La ceasul Vecerniei, în paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Arad, ocrotit de Sfântul Ierarh Nicolae, a fost săvârşită slujba Acatistului Sfântului Nicolae, încheindu-se astfel ziua de prăznuire. Sute de credincioşi au participat la slujba oficiată în paraclisul de la demisolul catedralei, destinat în mod special activităţilor liturgice şi pastoral-misionare cu tinerii şi copiii.
Binecuvântare la Parohia Măureni din Caraș-Severin
La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a binecuvântat lucrările noului locaş de cult al credincioșilor din comuna Măureni, județul Caraș-Severin. Preasfinția Sa a binecuvântat cu agheasmă biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Ierarh Nicolae” în vederea slujirii, întrucât locașul de cult nu este în totalitate finalizat. În continuare ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la care au participat autorități centrale, județene și locale, precum și foarte mulți credincioși ai Parohiei Măureni. În cadrul Sfintei Liturghii ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Ioan Roșca, pe seama Parohiei Vrăniuț din Protopopiatul Moldova Nouă.
Localitatea Măureni la bază a fost formată din etnici germani și maghiari și nu a avut o biserică ortodoxă, ci se slujea într-o clădire special amenajată. „Ne bucurăm foarte mult că la hotarul județului Caraș-Severin cu județul Timiș s-a înălțat după 14 ani de rugăciune și muncă o preafrumoasă biserică în acest sat unde niciodată nu a existat o biserică ortodoxă, credincioșii de aici s-au rugat în capele și paraclise improvizate”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Ierarhul a mai spus că era necesară construirea unei biserici pentru comunitatea din Măureni. „Acum Măureniul are o populație majoritar românească și ortodoxă, iar această biserică a fost o necesitate, pentru că aici credincioșii sunt foarte mulți și sunt în număr mare prezenți la sfintele slujbe, de aceea această biserică nu este prea mare pentru localitatea Măureni, pentru că sunt aproape 1.000 de locuitori. Este o bucurie că înainte de praznicul Nașterii Domnului intrăm în această biserică și sperăm ca anul viitor, la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, să târnosim frumoasa biserică din Măureni”, a mai spus Preasfinția Sa.
Pentru efortul depus la ridicarea noului locaș de cult din Măureni, Preasfințitul Lucian l-a hirotesit pe părintele paroh Aurel Radics iconom, iar primarului comunei Măureni, Brian Filimon, și primarului municipiului Zalău, Ionel Ciunt, le-a fost conferit ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”. Totodată, ctitorilor și binefăcătorilor le-a oferit Diploma de excelență „Episcop Elie Miron Cristea” și acte de cinstire.
Liturghie arhierească la Bodrogu Nou
Și credincioșii Parohiei Bodrogu Nou, județul Arad, și-au sărbătorit ocrotitorul într-un mod special. Preasfințitul Părinte Emilian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a fost întâmpinat în fața bisericii de către un sobor de preoți, în frunte cu părintele Flavius Petcuț, protopopul Aradului, precum și autorități locale. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre viaţa Sfântului Nicolae, subliniind faptul că Sfântul Ierarh Nicolae a participat în calitate de episcop la primul Sinod ecumenic ținut la Niceea în anul 325, sinodul care a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale, și în care au fost formulate primele 7 articole ale Simbolului de credință. La acest sinod, Sfântul Ierarh Nicolae a fost recunoscut drept un mare apărător al Ortodoxiei. În cele din urmă, Preasfințitul Părinte Emilian l-a felicitat pe părintele paroh pentru activitatea pe care o desfășoară în cadrul comunității parohiale și pentru faptul că împreună cu credincioșii parohiei lucrează cu multă dragoste și dăruire la zidirea unei noi biserici închinate Sfântului Ierarh Nicolae.
Sfântul Nicolae, sărbătorit la Lugoj
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Nicolae, la centrul de zi pentru copii din cadrul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj , a avut loc un moment festiv la care au participat elevii beneficiari ai instituţiei, clerici şi oaspeţi din parohiile lugojene. Evenimentul a debutat cu săvârşirea unei slujbe de Te Deum, după care a urmat o mică serbare prezentată de copii, închinată patronului spiritual al centrului. La sfârşitul programului, celor prezenţi le-au fost împărţite darurile mult așteptate. În seara zilei de 6 decembrie, și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj a fost gazda unui concert de colinde închinat Sfântului Ierarh Nicolae, organizat de Protopopiatul Ortodox Român din Lugoj, prin contribuţia şi implicarea prof. Alina Bogoevici, la care au participat corurile şi grupurile vocale ale parohiilor din Lugoj. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a numeroşi credincioşi veniţi să asculte frumoasele colinde tradiţionale din repertoriul bisericesc. La final, părintele Ioan Cerbu, în calitate de gazdă, a transmis felicitări dirijorilor şi membrilor corurilor pentru cinstea adusă Sfântului Nicolae prin frumoasele colinde interpretate.