Rugăciuni către Sfântul Ioan Botezătorul, la Mănăstirea Timișeni
Cu prilejul sărbătorii Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Timișeni, una dintre cele mai reprezentative vetre monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei, a îmbrăcat haine de sărbătoare, deschizân-du-şi larg porțile pentru a-i primi pe toți pelerinii care au vrut să înalțe rugăciuni către ocrotitorul spiritual al mănăstirii, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul.
Programul liturgic a debutat încă din ajunul sărbătorii, cu oficierea Vecerniei Mari unită cu Litia de către un sobor de preoți de la Centrul eparhial, ieromonahi și preoți de la parohiile eparhiei. La finalul slujbei, părintele Marius Florescu a rostit un cuvânt de învățătură, în care a reliefat contextul cultural și politic din vremea regelui Irod Antipa, în timpul căruia a trăit și predicat ultimul proroc al Vechiului Testament, Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Domnului și vestitorul Împărăției eshatologice.
La final, părintele consilier Zaharia Pereș a transmis pelerinilor prezenți gândurile de prețuire ale Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, față de obștea și ostenitorii mănăstirii, precum și față de toți închinătorii creștini, iubitori de spiritualitate ortodoxă.
Programul liturgic închinat Sfântului Proroc Ioan a continuat în noapte cu Sfânta Taină a Maslului, Utrenia, Ceasurile și Sfânta Liturghie, iar în zorii sărbătorii s-au oficiat slujba Aghesmei mici și Taina Sfântului Maslu. Serviciul religios din ziua hramului a fost încununat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Mănăstirea Timișeni, mărturie de viață monahală în Banat
În plini ani de război, Mitropolitul Vasile Lăzărescu gândea strategic, nu desfăşurările de forţe în ceea ce istoria recunoştea a fi cel de-al Doilea Război Mondial, ci războiul cel nevăzut, despre care vorbea Sfântul Nicodim Aghioritul în scrierea omonimă, proiectând şi lucrând, de ce nu, vizionar, lucrarea şi mai ales viaţa duhovnicească a eparhiei ce îi era încredinţată spre păstorire. Pe lângă edificiul noii catedrale din Timișoara, emblemă nu numai a arhitecturii, cât mai ales a simţirii româneşti ortodoxe, Mitropolitul Vasile, la momentul cronologic la care ne referim, episcopul, a gândit şi mai apoi a hotărât înfiinţarea, sau mai degrabă reînfiinţarea, a trei vetre monahale, vremelnic desfiinţate de stăpâniri potrivnice neamului şi credinţei poporului român, creştin ortodox, aflate în cuprinsul Eparhiei Timişoarei la anul 1944. Astfel că prin hotărârea Consiliului eparhial au fost redeschise mănăstirile de la Lipova, Partoş şi Cebza, vetre călugăreşti cu rezonanţă în conştiinţa bisericească şi spirituală a ortodocşilor bănăţeni. Registrele cu procesele-verbale ale mănăstirii de la Partoş - Timişeni evidenţiază faptul că în primii ani de existenţă a aşezământului monahal de la Timişeni, acesta a avut statutul de metoc al Partoșului. În scurt timp însă, acesta şi-a dobândit statutul de sine stătător, îndeosebi din pricina faptului că mănăstirea de la Partoş se află în mijlocul satului, neavând spaţiile corespunzătoare pentru adăpostirea personalului monahal mai numeros. Mănăstirea Timişeni a avut o dezvoltare impresionantă încă din primii ani de existenţă, chiar şi ca metoc al Partoșului. Pentru buna şi corespunzătoarea funcţionare a aşezământului, s-au ridicat în anul 1946 o clădire cu 18 încăperi pentru chilii şi ateliere, în 1947, o altă clădire ce adăpostea trapeza şi bucătăria, iar în 1950 alte clădiri pentru trebuinţele gospodăreşti. De asemenea, s-au primit spre folosinţă şi 2 hectare de teren, unde s-a amenajat grădina. Toate aceste eforturi de ctitorire s-au datorat inclusiv arhimandritului Iustinian Dalea, exarhul mănăstirilor din Eparhia Timişoarei, care a coordonat dezvoltarea atât patrimonială, precum şi cea spirituală, a metocului de la Timişeni-Șag. Dezvoltarea atât sub aspect gospodăresc, cât şi duhovnicesc a aşezământului monahal de la Timişeni o confirmă procesele-verbale ale Mănăstirii Partoş - Timişeni, care începând cu anul 1951 statornicesc şi confirmă un singur nume - Mănăstirea Timişeni. Astăzi, mănăstirea are 40 de monahii, care mențin și duc mai departe flacăra credinței ortodoxe în partea de vest a țării.