Rugăciuni de pomenire la mormântul Mitropolitului Anastasie Crimca

La Mănăstirea Dragomirna din județul Suceava a fost oficiată vineri, 19 ianuarie 2018, slujba Parastasului pentru Mitropolitul Anastasie Crimca, ctitorul așezământului monastic. Anastasie Crimca a fost părinte și apărător al Ţării Moldovei, devotat binelui obștesc și păzirii Ortodoxiei.

A devenit tradiție ca în fiecare an, la 19 ianuarie, obștea Mănăstirii Dragomirna să facă un popas duhovnicesc la mormântul „părintelui și rugătorului nostru, vlădica Anastasie Crimca”. Astfel, s‑a trăit un moment de comuniune cu unul dintre marii ctitori ai Mănăstirii Dragomirna - Mitropolitul Anastasie Crimca. Slujba Parastasului a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu preoții slujitori ai Mănăstirii Dragomirna. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Crinii țarinii” al Mănăstirii Dragomirna. Acest an declarat de Patriarhia Română ca fiind „Anul omagial al unității de credință și de neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918” este prilej de a ne aminti și de alt moment în care românii și‑au dorit unirea și care are legătură cu Mănăstirea Dragomirna. În vara anului 1600, au avut loc importante evenimente în Ţara Moldovei din punct de vedere politic și bisericesc. Mihai Viteazul, devenit domn al Moldovei, îl găsește pe ieromonahul Anastasie ca fiind unul dintre clericii locului, vrednic, demn de a fi hirotonit episcop de Rădăuți. În martie 1599, Anastasie Crimca slujea ca preot în biserica domnească din cetatea Sucevei, iar la 1600 Anastasie, Episcop ales, semnează Actul jurământului. Alegerea sa la 1600 a fost determinată de legăturile sale de rudenie cu marile familii domnitoare și boierești ale Moldovei și, poate mai mult decât orice, de realele sale calități morale și cărturărești unanim cunoscute și recunoscute de contemporanii săi.

Slujirea Mitropolitului Anastasie Crimca,un prinos de jertfă

Prin jurământul de credință în fața lui Mihai Viteazul, din 19 iunie 1600, Anastasie Crimca a înțeles să‑și pună râvna și priceperea la păstorirea Bisericii Moldovei, care trecea printr‑o perioadă de criză, întrucât episcopii titulari fugiseră cu Ieremia Movilă în Polonia. Prin acest gest sacramental, viitorul ierarh pune piatra de început pentru activitatea sa pastoral‑canonică. Noul episcop de Rădăuți a făgăduit că va păstori „bine turma încredințată” și o va „feri de orice răutate”, că nu va face „nimic silit, nici de frica împăratului, nici a domnitorului”, chiar de l‑ar fi amenințat „cu moartea”. El își încheie astfel declarația de credință către Mihai Viteazul: „Nici în afară de stăpânirea încredințată mie, nu voi îndrăzni între străini punerea mâinilor fără porunca mitropolitului; nu numai că eu voi fi fără plată și fără dare, dar nici acei ce vor trăi lângă mine. Și dacă nu voi păstori astfel, turma lui Hristos, să fiu lipsit de cinul meu, căci în zadar l‑am primit”, subscrie „Anastasie episcop ales” la Episcopia de Rădăuți. Suntem încredințați că slujirea Mitropolitului Anastasie Crimca rămâne un prinos de jertfă care aduce bucuria mântuirii.

Sprijin de nădejde pentru pelerini

Această păstorire a ținut doar câteva luni, fiind la fel de scurtă ca și domnia lui Mihai Viteazul în Moldova. La întoarcerea Movileștilor, după scurta perioadă petrecută în scaunul episcopal de la Rădăuți, Mitropolitul Anastasie s‑a întors la moșia sa de la Dragomirești, unde a pus bazele activității sale ziditoare cultural‑duhovnicești. Cu ajutorul marilor dregători Luca și Simeon Stroici, fostul episcop a ridicat un locaș de cult, pe care l‑a pus sub ocrotirea Dreptului Enoh, a Sfântului Proroc Ilie și a Sfântului Ioan Teologul. Despre activitatea ctitoricească a lui Anastasie Crimca, marele istoric Nicolae Iorga spunea: „A fost un ctitor cu râvnă și un ctitor bogat care și‑a dat toată averea, pentru a o închina lui Dumnezeu”. Așa a înțeles vlădica Anastasie să slujească Biserica și neamul, lăsând urmașilor ctitorii care au devenit „adevărate podoabe ale arhitecturii moldovenești”. Biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” de la Dragomirna, Eclesiarhia de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava sunt edificii grăitoare despre dărnicia și personalitatea Mitropolitului Anastasie Crimca. Smerit și evlavios, deși mare om de cultură, artist sensibil la tot ce‑l înconjura, Anastasie Crimca n‑a ezitat să‑și pună în cumpănă viața și scaunul pentru dreapta credință. Înaltul ierarh a apărat Ţara Moldovei și credința ortodoxă, negociind pacea prin soliile făcute în Polonia și prin corespondența purtată cu sultanul otoman și cu Patriarhul Filaret al Rusiei. Anastasie Crimca a fost părinte și apărător al Ţării Moldovei, devotat binelui obștesc și păzirii Ortodoxiei. Prin implicarea sa ca oștean, diac, ctitor, artist, diplomat, ierarh, scriitor de cărți religioase și așezăminte monahale s‑a făcut cunoscut dincolo de granițele țării. După tradiție, osemintele sale odihnesc în pronaosul bisericii mari a Mănăstirii Dragomirna și sunt un sprijin de nădejde pentru pelerini și credincioși. Pentru obștile Dragomirnei, părintele și rugătorul - marele Mitropolit Anastasie Crimca - a fost flacăra care a ars permanent pentru ca Liturghia să nu fie întreruptă în cele patru secole de existență ale dragii sale ctitorii. Unirea a fost și rămâne un ideal al neamului nostru, transmis din generație în generație; un simțământ care ne reamintește că suntem frați, toți mădulare ale lui Hristos Domnul. (Monahia Maria Magdalena)