Rugăciuni la începutul Postului Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
Luni, 23 februarie, în prima zi a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Episcop‑vicar Teofil Trotușanul au participat la slujba Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.
După rostirea cu glas tânguitor a stihurilor canonului de pocăință, ce amintește de rugăciunea smerită a vameșului și este imaginea dialogului creștinului cu propria conștiință, în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a prezentat câteva informații generale despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care se citește în primele patru zile ale primei săptămâni din Postul Mare și integral în săptămâna a cincea a acestui post, la slujba numită Denia Canonului.
Totodată, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificațiile duhovnicești ale conținutului cântărilor Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Atitudinea de pocăință a sufletului care își recunoaște păcatele și lipsa de vrednicie sunt exprimate plastic în secvențe desprinse din paginile Sfintei Scripturi, în atitudini și fapte ale unor persoane biblice cu care se identifică.
De asemenea, a vorbit despre stihul care este repetat după fiecare tropar al Canonului Mare ca fiind un laitmotiv care arată starea de pocăință a rugătorului și care a dat naștere Rugăciunii inimii, folosită de pustnici și nevoitori în spiritualitatea răsăriteană.
La final, Preasfinția Sa a prezentat credincioșilor un material audio înregistrat de membrii Corului Diaconia al Catedralei Arhiepiscopale, care cuprinde cântările de pocăință ale Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Aceste cântări, înregistrate pe un stick USB, încasetat, având sigla Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, vor sta la dispoziția tuturor celor care vor dori să asculte tânguitoarele cântări ale Canonului Mare, spre folos sufletesc și întărire în credință. De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor și despre procesiunea cu sfintele icoane, care va fi organizată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului la Roman, în data de 1 martie, și care va aduna preoți, monahi, monahii și pelerini ce vor purta în mâini icoane și odoare de mare valoare duhovnicească, mărturisindu‑și credința și identitatea religioasă.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Diaconia al Catedralei Arhiepiscopale.