Rugăciuni pentru pace la Chișinău

Un articol de: Silviu Dascălu - 01 Martie 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chiși­nău­lui, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a înălțat rugăciuni pentru pace în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și a săvâr­șit Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Anenii Noi, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala Mitropoliei Basarabiei „Gavriil Muzicescu”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a oferit ctitorilor Ordinul „Ștefan cel Mare și Sfânt”, gradul I și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, ca semn de recu­noștință pentru jertfa arătată în ridicarea noii biserici. De asemenea, părintelui paroh Victor Bejan i-a fost oferită distincția Ordinul „Ștefan cel Mare și Sfânt”, gradul I, pentru munca depusă în cadrul parohiei pe care o păstorește și pentru a-l încuraja în lucrarea bineplăcută lui Dumnezeu.

Apoi, Părintele Mitropolit a vizitat șantierul bisericii parohiale apreciind lucrările săvârșite până în acest moment și binecuvântând continuarea lor spre slava Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele arhidiacon Cons­tantin Olariu, consilier cultural și media bisericesc mitropolitan, care a îndemnat credincioșii să pună început bun în postul ce urmează și la solidaritate față de vecinii din Ucraina.