Rugăciuni pentru sănătate în Episcopia Severinului

Un articol de: Silviu Dascălu - 14 Iulie 2010

Sărbătoarea specială în care credincioşii din satul Godeanu, din Episcopia Severinului şi Strehaiei, merg la biserică şi se roagă pentru apărarea de ciumă şi de alte boli trupeşti şi sufleteşti va avea loc mâine. Această sărbătoare are loc în fiecare an, în a doua zi de vineri a lunii iulie. Alături de PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, la eveniment au fost invitaţi şi IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi PS Lucian, Episcopul Caransebeşului. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de cei trei ierarhi, înconjuraţi de preoţi şi diaconi din toate parohiile Mehedinţiului. Sărbătoarea datează din timpul Sfântului Nicodim de la Tismana, care, potrivit tradiţiei, văzând suferinţa celor bolnavi de ciumă, se ruga pentru ei, iar aceştia prin post şi rugăciune se vindecau.