Rugăciuni și ajutor pentru elevi din Ilfov

Data: 18 Septembrie 2020

Parohia Sudiți din județul Ilfov a organizat la începutul lunii septembrie o colectă pentru rechizite școlare destinate copiilor din familii defavorizate.

Cu acest prilej, duminică, 13 septembrie, preotul și credincioșii au înălțat rugăciuni, pentru ca Dumnezeu să le trimită duhul înțelepciunii, să-i lumineze și să le dea putere pentru toată învățătura cea bună și folositoare.

La finalul Sfintei Liturghii, copiii au primit câte un set de rechizite școlare necesare în tot demersul educaţional, ne-a transmis preotul paroh Șerban Andrian.