Rugăciuni şi întrebări

Toată ţara a fost şocată de evenimentul tragic de săptămâna trecută de la Maternitatea Giuleşti din Capitală. Nici nu aveai cum să nu fii mişcat de drama părinţilor ce şi-au pierdut fiii şi fiicele într-un mod dramatic. Ca orice necaz, faptul a născut multe controverse şi o fugă dezlănţuită după vinovaţi. Dincolo de legitimitatea căutării unor responsabili pentru episodul catastrofal, s-au ridicat şi multe întrebări cu tentă spirituală, una dintre cele mai frecvente fiind: de ce a permis Dumnezeu asta? Chiar şi subsemnatul am fost întrebat, într-un mod evident interesat de logica evenimentului, ce fel de Dumnezeu permite o astfel de întâmplare? Şi de ce ne-a părăsit Domnul?

Am înţeles şi, până la un punct, am găsit fireşti respectivele întrebări. Oamenii curaţi la suflet şi sensibili, doritori de a primi iubirea lui Dumnezeu, dar incapabili să înţeleagă că un Părinte nu este mereu indulgent, doresc să ştie cum de Cel ce este Dătătorul de viaţă nu face nimic pentru câteva suflete inocente. Cum de locul care trebuie să nască doar zâmbete şi scâncete de prunci îngroapă visuri şi lacrimi amare. Şi nu este uşor să le răspunzi unor astfel de oameni. De folos le poate fi pericopa evanghelică citită în această duminică, a XIII-a după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii, extrasă din Evanghelia după Matei XXI, 33-44. Pilda lucrătorilor viei, deoarece ea este obiectul acestui articol, ne oferă sugestii de răspuns la dificilele întrebări de mai sus. Am văzut că în această parabolă, Dumnezeu, stăpânul viei, însărcinează pe mai mulţi lucrători să se îngrijească de roada bogată a pământului. Invidia şi lăcomia lor, coroborate cu o crasă lipsă de respect pentru Stăpân, conduc la uciderea celor trimişi să adune roadele. Poate că încă e greu să desluşim legătura dintre acest text scripturistic şi drama de la Giuleşti. Haideţi să ne gândim din această perspectivă. Ce au făcut, de fapt, acei lucrători? Au fost nesupuşi, au fost criminali, răi. Da, dar mai mult decât atât, au dorit să se rupă de Stăpânul lor. Să întrerupă orice legătură cu Cel ce le oferea protecţie, cu Cel ce avusese grijă de ei. Astfel, raportându-ne la ce s-a întâmplat în Bucureşti săptămâna trecută, nu ar strica să ne întrebăm: nu cumva şi noi suntem lucrători răi? Nu cumva şi noi am tâlhărit şi apoi ucis relaţia de iubire pe care Dumnezeu ne-a propus-o din veşnicie? Mi-aduc aminte că în urmă cu doar câţiva ani, după inundaţiile catastrofale din sud-estul Asiei, lumea îşi adresa întrebări asemănătoare cu cele pe care le-am enunţat şi noi. Şi atunci, un cunoscut editorialist de peste Ocean, mai exact din Statele Unite ale Americii, a răspuns în felul următor. De ce ne plângem că Dumnezeu ne-a părăsit? De ce Îl acuzăm de neglijarea copiilor Săi? Nu cumva noi, mai înainte, L-am rugat, mai mult sau mai puţin politicos, să ne lase să construim lumea după cum credem noi? Nu cumva noi L-am izgonit din şcoli, din case, din societate? Nu cumva noi suntem cei care L-am părăsit primii? Este un răspuns. Nu este ultimul şi nicidecum unul care să mângâie sufletele unor părinţi dărâmaţi. Pentru ei, o rugăciune smerită. Pentru noi, multe întrebări.