Rusia îşi arată forţa de la Marea Neagră la Polul Nord
În linia acţiunilor de forţă pe care le întreprinde în ultimul timp, Rusia îşi reafirmă forţa militară tot mai departe de graniţele sale. Astfel, amiralul Vladimir Masorin, comandantul Forţelor Navale ruse, aflat în vizită la baza navală rusească Sevastopol, a anunţat că ţara sa intenţionează să suplimenteze numărul submarinelor din Flota Mării Negre, cu toate că această manevră a fost blocată până acum de Ucraina. „În viitor, Flota Mării Negre ar trebui să dispună de 12-15 submarine cu propulsie pe motorină“, a declarat Masorin. În prezent, Rusia are doar două submarine în Marea Neagră, în condiţiile în care, în era sovietică, în Marea Neagră erau 60 de submarine cu propulsie convenţională.
Acelaşi oficial şi-a exprimat opinia că Rusia ar trebui să revină şi la o prezenţă permanentă în Marea Mediterană, regiune considerată de o importanţă strategică deosebită la Moscova. Pe lângă pregătirea unor măsuri militare de mare amploare, Rusia mai are în vedere şi revendicări teritoriale neaşteptate. Mai nou, Moscova îşi revendică drepturile teritoriale în zona Polului Nord, prin plasarea pe fundul oceanului Arctic a unei capsule cu steagul Rusiei. Topirea gheţii polare a lansat o adevărată cursă a revendicărilor teritoriale în această parte a lumii, în condiţiile în care Moscova încearcă de mai mult timp să convingă Naţiunile Unite că apele din nordul Rusiei îi aparţin. În prezent, legislaţia internaţională oferă ţărilor cu ieşire la mare dreptul de a exploata economic apele înconjurătoare până la o distanţă de 200 de mile marine. Adevărata miză este însă una economică, deoarece se crede că teritoriul de sub Oceanul Arctic este extrem de bogat în resurse naturale, cum ar fi petrolul sau chiar diamantele.