Rusia, pregătită să intervină în Kîrgîzstan

Data: 15 Iunie 2010

Organizaţia Tratatului de Siguranţă Colectivă (OTSC), condusă de Rusia, ia în calcul trimiterea de trupe în Kîrgîzstan, pentru a opri confruntările interetnice în urma cărora cel puţin 124 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 1.700 au fost rănite. De asemenea, OTSC plănuieşte să ajute Kîrgîzstanul cu elicoptere şi alte tipuri de echipamet militar. În ultimele zile, în oraşele Oş şi Jalalabad s-au înregistrat violenţe între etnicii kirghizi şi cei uzbeci. Aceştia din urmă reprezintă o minoritate în Kîrgîzstan, însă, în zona de sud, fieful fostului preşedinte Kurmanbek Bakiev, alungat de la putere în luna aprilie, numărul lor este aproximativ egal cu cel al kirghizilor, notează AP. Conflictul dintre cele două tabere îşi are originea în faptul că uzbecii susţin Guvernul interimar instalat la putere după alungarea preşedintelui, în timp ce kirghizii sunt împotriva noii puteri.