Rusia se pregăteşte pentru un conflict armat cu Ucraina, după scenariul georgian

Data: 13 August 2009

▲ Preşedintele rus Dmitri Medvedev i-a trimis, marţi, o scrisoare omologului său ucrainean, Viktor Iuşcenko, pe care îl acuză de promovarea unei politici rusofobe şi de degradarea fără precedent a raporturilor dintre cele două ţări ▲ Următorul pas pe care îl va face Moscova în raport cu Ucraina va fi revizuirea Tratatului de bază din 1997 şi formularea unor pretenţii teritoriale faţă de statul vecin, spune geopoliticianul rus Aleksandr Dughin ▲

Afirmaţiile dure făcute, marţi, de preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, la adresa omologului său ucrainean, Viktor Iuşcenko, ar semnifica, în opinia cunoscutului geopolitician rus Aleksandr Dughin, că „Moscova a declarat război SUA pe întreg spaţiul post-sovietic“. Într-un interviu acordat Agenţiei de presă Novâi Reghion, Dughin nu a exclus posibilitatea declanşării unui conflict armat în Crimeea şi regiunile din estul Ucrainei, asupra cărora Rusia şi-ar putea institui ulterior „protectoratul“. „Cred că amânarea trimiterii unui ambasador în Ucraina scoate în evidenţă o situaţie serioasă. Este o situaţie pre-conflictuală şi aceasta se întâmplă în cazuri excepţionale“, a spus Dughin, fost consilier al preşedintelui Dumei de Stat în 1998, opinând că mesajul preşedintelui Medvedev către liderul de la Kiev ar putea avea legătură cu revizuirea atitudinii Rusiei faţă de integritatea teritorială a Ucrainei, după scenariul georgian din august 2008. „Situaţia legată de ambasadorul Rusiei în Ucraina este un fel de pregătire înainte de revizuirea atitudinii noastre faţă de integritatea teritorială a Ucrainei“, consideră expertul citat de Novâi Reghion. În opinia sa, mesajul preşedintelui Dmitri Medvedev poate fi considerat o declaraţie de război, dar a subliniat că „Moscova a declarat război nu Ucrainei, ci SUA“, pentru controlul spaţiului post-sovietic. Rusia face presiuni pentru schimbarea regimului pro-occidental de la Kiev Următorul pas pe care îl va face Moscova în raport cu Ucraina va fi revizuirea Tratatului de bază din 1997 şi formularea unor pretenţii teritoriale faţă de statul vecin, spune Aleksandr Dughin. „Într-un cuvânt, ar trebui să ne pregătim de război“, astfel şi-a încheiat politologul rus interviul acordat Agenţiei de presă Novâi Reghion. Interviul survine în contextul în care preşedintele rus Dmitri Medvedev i-a trimis, marţi, o scrisoare omologului său ucrainean, Viktor Iuşcenko, pe care îl acuză de promovarea unei politici rusofobe şi de degradarea fără precedent a raporturilor dintre cele două ţări. Şeful statului rus îşi exprimă în mesaj speranţa că relaţiile ruso-ucrainene se vor ameliora odată cu schimbarea de regim de la Kiev, fapt ce a fost catalogat de unii experţi occidentali drept „ingerinţă“ în campania electorală care se apropie în Ucraina, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 17 ianuarie 2010.