Rute cultural-turistice finanțate prin PNRR
Rutele ce urmează a fi finanțate prin PNRR sunt în număr de 12 şi cuprind castele, fortăreţe, case tradiţionale, biserici fortificate, biserici de lemn, mănăstiri, castre romane, care vor fi restaurate şi promovate apoi pe plan naţional şi internaţional. Prin intermediul lor va fi pus în valoare patrimoniul cultural românesc și vor fi atrași mai mulți turiști străini în România.
„Noi ne-am propus din PNRR să nu includem doar locurile foarte bine cunoscute, deci dorim să ducem turiştii şi acolo unde nu au fost încă şi ne propunem ca până în anul 2026 să creştem cu 50% numărul turiştilor străini care vin în România”, a declarat Hegedus Csilla, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Vor exista rute precum Traseul castrelor romane, Ruta cetăților, Ruta bisericilor și Ruta mănăstirilor, Ruta castelelor și Ruta curiilor (curie - ansamblul unei curți senioriale sau nobiliare, n.r.).
Proiectul celor 12 rute cultural-turistice include nu numai reabilitarea și restaurarea unor clădiri și edificii de patrimoniu, ci vizează și creșterea nivelului și calității serviciilor pe care operatorii români de turism le oferă celor care vor veni să le viziteze.