S-a deschis Târgul Gaudeamus Carte Şcolară

Data: 19 Septembrie 2013
În Piaţa Universităţii din Bucureşti s-a deschis ieri Târgul Gaudeamus Carte Şcolară, peste 40 de edituri cu profil pedagogic oferind publicului o gamă variată de manuale aprobate de MEN, materiale didactice, dar şi cărţi cuprinse în bibliografia şcolară. Vizitatorii sunt îndemnaţi să doneze cărţi bibliotecilor din comunele gălăţene afectate de inundaţii.  
 
Ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, a XI-a, s-a mutat în Piaţa Universităţii din Capitală, în incinta unui pavilion amplasat lângă statuia lui Gheorghe Lazăr. Oferta celor peste 40 de edituri cu profil pedagogic din întreaga ţară este extrem de variată şi cuprinde toată gama de manuale şi auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru anul şcolar 2013 - 2014,  o largă paletă de materiale didactice destinate atât studiului individual, cât şi activităţii în clasă, sute de titluri din bibliografia şcolară, din literatura română şi universală, lecţii interactive pe suport multimedia, precum şi cele mai recente apariţii editoriale.
 
Tot aici, părinţii şi copiii vor găsi, la preţuri atractive, după cum anunţă organizatorii, cursuri de limbi străine, jocuri şi cărţi pentru preşcolari. „Fiecare editură a adus pe lângă manuale şi auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru acest an şi o gamă foarte largă de cărţi de beletristică, dar şi enciclopedii, dicţionare sau îndrumare didactice. Editorii vor face pentru public şi numeroase reduceri, şi noi credem că atât părinţii, cât şi copiii vor găsi aici tot ce au nevoie într-un singur loc, fără să mai fie nevoie să alerge prin tot oraşul“, a afirmat Cornelia Scarlat, unul dintre organizatorii târgului, citată de Agerpres.
 
Târgul Gaudeamus Carte Şcolară 2013, ce se înscrie în seria de evenimente organizate de Radio România în cadrul programului Lectura, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, este deschis zilnic, în perioada 19 - 29 septembrie, orele 10:00 - 20:00, intrarea publicului fiind liberă.

Volume donate bibliotecilor din comunele gălăţene 

Bucureştenii sunt invitaţi de către organizatori să participe şi la un proiect caritabil derulat sub titlul „Cărţile se întorc acasă“. În mod concret, cei care doresc să-şi ajute semenii şi consideră că pot renunţa la anumite volume din biblioteca personală, le pot dona. Cărţile donate vor avea ca destinaţie bibliotecile şcolare din localităţile din sud-estul ţării, grav afectate de inundaţiile din ultimele zile, mai anunţă organizatorii. La acest proiect vor participa şi editurile prezente la târgul de carte şcolară.
 
Pe parcursul ultimilor trei ani, peste 70.000 de volume provenite din donaţii din partea expozanţilor şi a publicului vizitator au ajuns în biblioteci publice şi şcolare din mediul rural. Tot în cadrul târgului se va desfăşura şi etapa locală (Bucureşti şi judeţul Ilfov) a Concursului naţional de lectură „Mircea Nedelciu“, adresat elevilor de liceu. (Oana Nistor)