S-a încheiat proiectul „Ferestre deschise spre comunitate”

Data: 26 Iunie 2015

Sala Nestor Vornicescu a Episcopiei Severinului şi Strehaiei a găzduit joi, 25 iunie, o conferință de presă pentru încheierea proiectului „Ferestre deschise spre comunitate”, în cadrul Asociației Filantropia Severin, informează site-ul eparhiei. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România, începând cu 1 mai 2014, și a avut ca principale rezultate: deschiderea unei biblioteci asistive, care pune la dispoziția persoanelor cu deficiențe de vedere cărți în format audio (CD audio) și cărți în format Braille; lansarea site-ului specializat, care conține o rubrică de help-desk, o bibliotecă online, legislație, știri; inițierea programului „Voluntariat la distanță” pentru crearea de cărți audio pentru persoanele cu deficiențe de vedere; înființarea și autorizarea primei unități protejate din județul Mehedinți de o organizație neguvernamentală, în cadrul căreia au fost angajate două persoane cu deficiențe de vedere; realizarea unui Ghid de participare activă la viața socială a persoanelor cu deficiențe de vedere, în format Braille și audio, distribuit în 500 de exemplare beneficiarilor din țară.