S-a lansat proiectul Casa Elisabetei Rizea
Sub patronajul Casei Regale a României, la Palatul Elisabeta s-a lansat proiectul Casa Elisabeta Rizea (CER), prin care se dorește consolidarea și renovarea casei în care au locuit soții Rizea. Totodată, se urmărește realizarea, în etape, a unui ansamblu memorial, care să includă o clădire administrativă, un corp multifuncțional, pentru găzduirea unei expoziții permanente și desfășurarea de simpozioane și alte evenimente dedicate rezistenței anticomuniste din munți, în final un amfiteatru de vară și un foișor. Proiectul nu este deloc unul ușor, întrucât în depresiunea Corbi-Nucșoara apar destul de des alunecări de teren, iar casa Elisabetei Rizea este chiar pe drumul care urcă spre lacul Nucşoara-Învârtita, în zona cu panta cea mai mare, puțin mai jos de locul unde a fost casa familiei Arnăuțoiu (iar astăzi, oarecum ironic, este postul de poliție). De altfel, terenul alocat proiectului are o diferență de nivel de zece metri.
Scopul acestei inițiative este și acela de a onora memoria unor oameni care și-au riscat viața și au îndurat chinuri cumplite pentru libertate, dar și de a contribui la educația și bagajul de cunoștințe al tinerei generații. Nu în ultimul rând, se dorește atragerea mai bine a atenției Occidentului și a lumii întregi asupra unor realități dramatice care încă nu sunt bine cunoscute, după cum a afirmat principele Radu.
În proiect (care a fost pus la punct un an întreg înainte de a fi lansat) sunt implicaţi numeroși oameni, toți voluntari: geologi, arhitecți, juriști, membri ai familiei Rizea. Finanțarea se face prin subscripție publică, într-un sistem foarte simplu de contribuții online.
Implicarea Casei Regale vine în contextul în care regele Mihai i-a vizitat pe soții Rizea, a participat împreună la o șezătoare și chiar a dormit în casa lor! O jumătate de secol mai târziu, după decembrie 1989, regele Mihai s-a reîntâlnit cu simbolul feminin al rezistenței anticomuniste și nu mică a fost emoția de ambele părți… Azi, amândoi au trecut la cele veșnice, dar uitarea nu se va așeza peste numele nici unuia dintre ei.