S-a prelungit termenul de cotizare la pensie

Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 24 Aprilie 2017

Persoanele care n-au ajuns la vârsta de pensionare vor putea plăti retroactiv contribuţia de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, până la 31 decembrie. Termenul a fost prelungit de către Executiv pentru a permite mai multor persoane să cotizeze în baza Legii 18/2016. Scopul este evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar accede la pensia pentru limită de vârstă din cadrul sistemului public de pensii.