S-a redeschis Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea, Cluj

Data: 30 Septembrie 2017

Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean (CJ) Cluj, și-a redeschis porțile pentru vizitatori în urma operațiunilor menite să înlăture distrugerile și efectele negative produse de furtuna care a avut loc în data de 17 septembrie.

Astfel, în intervalul 19-26 septembrie, aleile de acces au fost degajate de crengile căzute și, cu ajutorul angajaților proprii și al unei echipe formate din angajați ai Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Consiliului Județean, a fost îndepărtat materialul lemnos rupt ce prezenta un potențial pericol pentru vizitatori. De asemenea, reprezentanții muzeului au solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj care, prin Detașamentul de pompieri Huedin s-a deplasat la muzeu şi a luat măsuri în privinţa arborilor căzuți pe drumul naţional.

În urma înlăturării arborilor s-a constatat deteriorarea a aproximativ 20 de metri liniari din zidul de împrejmuire.

Totodată, la Biserica din lemn aflată în folosința Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” s-a produs o ușoară înclinare, în special a turlei spre nord, de aproximativ 30 de centimetri. Restul imobilelor nu au fost afectate și nu s-au constatat deteriorări în ceea ce privește patrimoniul mobil. În prezent, cea mai mare parte a muzeului poate fi vizitată, cu excepția Mausoleului care, deși nu a fost afectat, nu este accesibil publicului, întrucât mai există încă arbori căzuți care împiedică accesul și care nu pot fi înlăturați decât cu utilaje de exploatare forestieră. În acest sens, au fost contactate diferite firme de profil iar în momentul de față se așteaptă ca acestea să dea curs solicitării, conform unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj.  

„Reamintim, în acest context, faptul că, în urma fenomenelor meteorologice extreme care au avut loc în județul Cluj în data de 17 septembrie 2017, în cadrul Muzeului Memorial «Octavian Goga» s-au înregistrat pagube materiale semnificative, în special în ceea ce privește parcul muzeului unde aproximativ 55 de arbori, unii dintre aceștia seculari, au căzut, au fost retezați la diferite înălțimi ale trunchiurilor, variind între 8 și 15 metri sau chiar au fost smulși din rădăcină. În acest fel au fost blocate aleile de acces în incinta instituției de cultură, existând pericolul ca arborii să alunece spre șosea”, conform comunicatului CJ.