S-a redeschis traseul Jepii Mari
Traseul Jepii Mari din Munţii Bucegi este din nou practicabil, după ce poteca turistică a fost degajată de arborii doborâţi de vânt, a anunţat Salvamont Buşteni. Potrivit unei postări pe Facebook a acestui serviciu, pentru îndepărtarea arborilor care blocau poteca turistică au acţionat salvatori montani din Buşteni şi din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont, dar şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Azuga, aceştia fiind sprijiniţi de o firmă de profil.
(Cristina Zamfirescu)