S-a reluat pescuitul în Deltă
Pescuitul sportiv şi cel comercial s-au reluat, miercuri, în Delta Dunării, după aproape două luni de prohibiţie, pescuitul la ştiucă fiind însă permis doar cu eliberarea capturilor.
La început de sezon, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Mălin Muşetescu, le-a recomandat pescarilor sportivi care ajung în zonă să se informeze cu privire la locurile în care pescuitul este posibil legal, dat fiind că în zonele strict protejate această activitate este interzisă.
Pescarii sportivi nu trebuie să plătească decât tariful de acces în Delta Dunării, care variază de la 5 lei la 30 de lei, în funcţie de perioada de valabilitate a acestuia.