S-a rezolvat criza imunoglobulinelor
Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni că în maximum două săptămâni vor intra în ţară 10.000 de doze de imunoglobulină din Austria, Italia şi SUA. „Problema imunoglobulinelor parţial s-a rezolvat, pentru că noi am activat Mecanismul de protecţie civilă într-o situaţie de urgenţă, iar ceea ce ne-a fost oferit şi am cerut rezolvă problema pentru două luni, maximum trei luni, pentru copii şi pentru adulţi”, a spus Pintea la o conferinţă de presă.