S-a sfințit o capelă românească la Paris
Duminică, 6 noiembrie 2016, a fost sfințită capela Catedralei Mitropolitane „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris. Slujba de Sfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu mai mulţi ierarhi ai Bisericii noastre.
Potrivit rânduielii pe care o țin românii ortodocși din diasporă, Catedrala ortodoxă românească din Paris închinată Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail și-a serbat hramul duminică, 6 noiembrie, cu 2 zile înainte de sărbătoarea Sfinților Arhangheli și a tuturor Puterilor cerești. De sărbătoarea hramului a fost sfințită și capela catedralei. Locașul a fost închinat Sfântului Ioan Evanghelistul şi Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai și San Francisco.
Slujba de Sfințire a capelei și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de IPS Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu IPS Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord; IPS Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi; PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei; PS Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei; PS Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale; PS Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului; PS Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
„Această capelă are o moștenire duhovnicească deosebită pentru că aici a slujit pentru o perioadă și Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, în perioada când a fost la Paris. Această ocazie a fost și un prilej de adunare a tuturor ierarhilor ortodocși români din Occident care au slujit împreună, duminică, la Paris. A fost un moment de mare intensitate duhovnicească, ne-am bucurat și de prezenţa ambasadorului român la Paris, dl Luca Niculescu, arătând că Ortodoxia nu este doar expresia trăirii unora dintre noi, ci și cartea de vizită a spiritualității noastre creștine în contextul francez”, a spus, pentru Radio TRINITAS, părintele Răzvan Ionescu, consilier pentru relația dintre teologie și ştiință al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Așa cum este tradiția, credincioșii ortodocși s-au putut închina duminică la Sfânta Masă din Altarul proaspăt târnosit.