S-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru secetă
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Oros, a anunţat că 34.647 de fermieri, care deţin 1,168 de milioane de hectare cu culturi înfiinţate în toamna anului trecut, au înregistrat pierderi din cauza secetei extreme, iar despăgubirile vor fi acordate producătorilor agricoli la începutul lunii septembrie.
„S-a finalizat sinteza rapoartelor operate de cei care au activat în comisiile pentru situaţii de urgenţă şi astăzi putem să avem o cifră oficială. Au fost afectaţi 34.647 de fermieri, suprafaţa afectată fiind de 1.168.000 hectare cu culturi înfiinţate în toamna anului trecut. S-a definitivat la nivelul ministerului proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea acestei scheme de ajutor şi a fost pre-notificat la Comisia Europeană. Au fost luate în considerare prevederile orientărilor UE privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier şi în zone rurale şi aşteptăm ca să fie prinse în rectificarea de buget şi să facem plăţile la începutul lunii septembrie“, a declarat ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Oros, joi, într-o conferinţă de presă.
Potrivit sursei citate, cuantumul plăţilor la hectar stabilit pentru grâu este de 925 de lei, la secară tot 925 de lei, triticale - 805 lei, orz - 912 lei, orzoaică - 951 de lei, ovăz - 772 de lei şi rapiţă - 1.002 lei. Oros a precizat că mai mult de 70% din suprafaţa afectată de secetă a fost cultivată cu grâu, iar cererile de solicitare se vor putea depune la APIA începând din 14 august.
Suma totală alocată de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor este de 1,15 miliarde de lei.
(Cristina Zamfirescu)