S-au încheiat Conferinţele pastoral-misionare de primăvară ale clerului din Arhiepiscopia Târgoviştei

Data: 08 Iulie 2009

Pe 7 iulie 2009, s-au încheiat, în Arhiepiscopia Târgoviştei, conferinţele pastoral-misionare de primăvară cu tema „Anul comemorativ-omagial al Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni“. IPS Arhiepiscop Nifon a prezidat lucrările conferinţei pentru preoţii din ultimele două protoierii ale eparhiei: Găieşti şi Pucioasa, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Astfel, după săvârşirea Te Deum-ului, în biserica parohiei Şotânga, Înalt Preasfinţia Sa a rezumat tema conferinţei, arătând influenţa covârşitoare pe care o are viaţa şi opera Sf. Vasile cel Mare şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni, pentru activitatea liturgică, învăţătura, filantropia, pastoraţia şi misiunea Bisericii noastre. Referatele preoţilor care au conferenţiat au dat o bună mărturie despre importanta lor experienţă din plan pastoral şi misionar. La finalul manifestării au avut loc dezbateri folositoare şi au fost abordate probleme administrative curente ale preoţilor din protoieriile respective. Amintim că aceste conferinţe pastoral-misionare au loc de două ori pe an, primăvara şi toamna, odată cu o temă naţională, hotărâtă de către Sfântul Sinod, şi a doua oară, cu o temă aleasă de către fiecare eparhie în parte.