S-au încheiat cursurile clericale de la Mănăstirea Tismana

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 08 Septembrie 2017

Mănăstirea Tismana din judeţul Gorj a găzduit în perioada 28 august – 6 septembrie cursurile preoţeşti pentru acordarea gradului definitivat şi a gradului II în preoţie pentru 93 de clerici din Mitropolia Olteniei. Festivitatea de încheiere a cursurilor a avut loc marţi, 5 septembrie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi a Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

93 de preoţi din Mitropolia Olteniei au participat în perioada 28 august – 6 septembrie 2017 la cursurile de obţinere a gradelor clericale definitivat şi gradul II. Activitatea, organizată de Sectorul administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei şi Facultatea de Teologie din Craiova, a avut loc la ctitoria Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana. „S-au înscris la cursuri anul acesta preoţi din cele şase protoierii ale Arhiepiscopiei Craiovei (judeţele Dolj şi Gorj), precum şi din celelalte eparhii ale Mitropoliei Olteniei: Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor”, a precizat părintele Adrian Trifu, consilierul administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei.

Prezent la festivitatea de încheiere a cursurilor, Mitropolitul Olteniei a apreciat utilitatea unor astfel de cursuri pentru activitatea pastoral-misionară a preoţilor, subliniind faptul că întreaga activitate a preotului se subsumează lucrării de slujire a lui Dumnezeu şi a semenilor. „Preotul este chemat să fie slujitor al Domnului. Este aceasta un mare privilegiu, dar şi o mare responsabilitate, şi cu cât suntem mai conştienţi de această sfântă lucrare la care suntem chemaţi, cu atât vom fi mai aproape de cununa Împărăţiei cerurilor. Prin urmare, şi aceste cursuri fac parte din slujirea la care am fost chemaţi, pentru că suntem într-o permanentă dinamică, într-o permanentă pregătire spre a atinge înălţimile, spre mântuirea sufletelor noastre şi ale celor pe care îi păstorim”, a spus IPS Irineu.

La final, preoţii cursanţi au prezentat un recital coral de muzică bisericească sub bagheta părintelui arhidiacon Nicuşor Lăzărică şi a prof. Victor Şapcă.