Să arătăm bucuria Învierii şi să ne rugăm pentru pace în lume!
Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos sau Sfintele Paşti este cea mai mare sărbătoare a Bisericii, deoarece Învierea lui Hristos este începutul sau arvuna învierii tuturor oamenilor ca biruinţă definitivă a vieţii asupra morţii. De aceea, Crezul ortodox se încheie cu această mărturisire: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină”.
Învierea lui Hristos nu este revenirea la viaţa umană pământească, amestecată cu suferinţa şi cu frica de moarte, ci este intrarea omului într‑o altă viaţă, în viaţa cerească veşnică. De aceea, în noaptea de Paşti, Biserica Ortodoxă cântă: „Astăzi prăznuim omorârea morţii şi începutul unei alte vieţi, veşnice”.
Primele cuvinte rostite de Domnul Iisus Hristos în dimineața Învierii Sale din morţi au fost adresate Femeilor Mironosiţe: „Bucuraţi‑vă! Nu vă temeţi!”. Iar, în seara Învierii Sale, S‑a adresat ucenicilor Săi, zicând: „Pace vouă!”. De aceea, Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii, în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă.
Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos ne cheamă să arătăm bucurie şi pace, iubire fraternă şi faptă bună în jurul nostru, în familie şi în societate. Să‑i ajutăm pe cei săraci şi singuri, să ne rugăm pentru cei suferinzi, dar şi pentru românii aflaţi printre străini! În mod deosebit, să ne rugăm pentru pace şi înţelegere între popoare!
Cu prilejul Sfintelor Paști, vă adresăm tuturor calde doriri de pace şi bucurie, sănătate și fericire, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis cu prilejul sărbătorii Sfintelor Paşti - 2026