„Să aveţi priceperea, puterea şi credinţa necesare pentru a conduce destinele ţării“

Data: 03 Martie 2012

Cu ocazia vizitei pe care o efectuează, începând de ieri, la Iaşi, cu prilejul şedinţei comune de guvern România-Republica Moldova, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a ţinut să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva aflate în Catedrala mitropolitană şi să aibă o scurtă întâlnire cu Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu a sosit ieri, în jurul prânzului, în curtea Catedralei mitropolitane, neînsoţit de vreun alt membru al delegaţiei oficiale alături de care s-a deplasat la Iaşi, şi a fost întâmpinat de arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane. Şeful Guvernului a mers apoi şi s-a închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ascultând mai apoi, din partea arhim. Dosoftei Şcheul, câte o scurtă istorie a celor mai vechi icoane din Catedrala mitropolitană. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a mers apoi în Reşedinţa mitropolitană, unde a fost întâmpinat de IPS Teofan, alături de care s-a închinat şi a aprins o lumânare în Paraclisul cu hramul "Duminica Tuturor Sfinţilor", aflat în incinta Reşedinţei mitropolitane. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi prim-ministrul au avut apoi o scurtă discuţie, la finalul căreia IPS Teofan i-a urat proaspătului premier al României - numit în această înaltă demnitate a statului român la o sută de ani după ce un alt ieşean şi mare om politic, Petre P. Carp, a ocupat această funcţie - "să aibă priceperea, puterea şi credinţa necesare pentru a conduce destinele ţării". Astăzi, la Iaşi, este programată şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova, eveniment care va avea loc la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza". (B.C.)