Să conştientizăm valoarea spovedaniei
Şi trecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii şi, suindu-Se în munte, a şezut acolo. Şi mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat. Încât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând, şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. Matei 15, 29-31
Ducem în spate povara păcatelor, însă avem dorinţa fierbinte de a fi martori ai slăvitei Învieri a Domnului Hristos. Pentru mulţi dintre noi, piatra de încercare a trăirii creştine este perioada de post şi conştientizarea valorii spovedaniei. Postul este o manifestare a voinţei. Îţi impui şi ai libertatea de a schimba ceva în bine în viaţa ta duhovnicească. Accentul cade pe cercetarea propriei conştiinţe, iar aceasta o putem face prin Taina Spovedaniei. Ideal ar fi ca la spovedit să venim cu gândurile noastre şi să plecăm cu cele ale lui Dumnezeu, după cum mulţi din cei care au venit la Domnul Hristos cu diferite afecţiuni, fizice sau spirituale, au plecat restabiliţi şi sănătoşi. Prin lucrarea Mântuitorului, muţii mărturisesc, orbii văd, paraliticii umblă. Toţi slăvesc pe Dumnezeu pentru binefacerile pe care cu îmbelşugare El le-a revărsat peste noi.