„Să cultivăm generozitatea!”
În cadrul parteneriatului educaţional încheiat între Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi Centrul social de zi pentru copii `Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei, săptămâna aceasta a avut loc o acţiune umanitară, coordonată de profesoara de religie Mihaela Oatu. Sub genericul „Să cultivăm generozitatea!”, elevii din ciclul primar al unităţii de învăţământ craiovene au donat colegilor lor de la Centrul social pachete cu fructe şi legume. Activitatea, desfăşurată cu implicarea profesorilor şi a părinţilor, a adus multă bucurie în rândul micuţilor de la Centrul „Aripi de Lumină”, constituind totodată şi o lecţie de întrajutorare a semenilor pentru copiii care au dăruit aceste bunuri. „Implicarea în astfel de activităti ce promovează valori morale, precum altruismul şi întrajutorarea semenilor, construieşte relaţii între oameni, ne îndeamnă să fim mai buni, mai atenţi la ce se întamplă în jurul nostru, să luăm atitudine pentru a transforma lumea în care trăim într-o lume mai bună. Le mulţumim tuturor persoanelor inimoase şi generoase angajate în această frumoasă şi roditoare activitate pentru încurajarea iniţiativelor, pentru implicarea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, pentru strădania de a le oferi copiilor centrului nostru din lumina sufletelor lor”, ne-a spus Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului social „Aripi de Lumină”.