Să descoperim identitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu
Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. Dacă mărturisesc Eu despre mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Altul mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că adevărată este mărturia pe care o mărturiseşte despre Mine. Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit adevărul. Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci spun aceasta ca să vă mântuiţi. Acela (Ioan) era făclia care arde şi luminează, şi voi aţi voit să vă veseliţi o clipă în lumina lui. Iar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi văzut vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o; Şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela. Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă! Slavă de la oameni nu primesc; Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi. Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi nădăjduit. Că dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeţi, cum veţi crede în cuvintele Mele? După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileii, în părţile Tiberiadei. Şi a mers după El mulţime multă, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi. Ioan 5, 30-47 şi 6, 1-2
Domnul Hristos ne îndeamnă să cercetăm Scripturile, deoarece ele mărturisesc despre El şi în ele avem viaţă veşnică. Toată Sfânta Scriptură este inspirată de Duhul Sfânt, iar în cuvintele ei găsim tot ceea ce avem nevoie pentru a dobândi mântuirea. În cele patru Sfinte Evanghelii ne sunt lăsate mărturii autentice despre învăţăturile, minunile, pătimirile, răstignirea, Învierea şi Înălţarea la cer a Domnului Hristos. Noul Testament este format din 27 de cărţi şi are diferiţi autori. Toate aceste scrieri însumează aproximativ 300 de pagini. Să ne întrebăm: câţi dintre cei care se numesc creştini au citit Noul Testament? Citirea Sfintelor Scripturi ne ancorează în adevărul incontestabil al lucrării lui Dumnezeu în această lume. Prin lectura Dumnezeieştilor Scripturi, nu dobândim doar informaţii, ci suntem chemaţi să descoperim identitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu.