„Să duceţi mărturie în familie şi în cetate că Dumnezeu lucrează la Sfânta Parascheva”
Vineri dimineață, 15 octombrie 2021, în jurul orei 6:00 dimineața, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost purtate în procesiune înapoi în Catedrala Mitropolitană din Iași, încheindu-se astfel hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Cei care vor dori să se închine în continuare sunt așteptați și redirecționați de voluntari spre baldachinul din interiorul sfântului lăcaș.
În această dimineață, cei câțiva credincioși care au mai zăbovit pentru câteva clipe la Mitropolie, dimpreună cu soborul de preoți și diaconi condus de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au înălțat rugăciuni și au luat parte la procesiunea prin care cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva și ale Sfântului Gheorghe Pelerinul au fost așezate înapoi în Catedrala Mitropolitană.
La final, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a adresat un cuvânt de mulțumire: „Pentru noi cei credincioşi, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt mângâiere şi lucrare minunată în viaţa noastră, în cetate şi în lume. De aceea ţinem să împlinim această datorie, această moştenire adevărată pe care o avem de la părinţii noştri, de a duce şi noi mai departe înţelesul acestui pelerinaj pe care îl facem. Mulţumim lui Dumnezeu pentru acest semn, mulțumim lui Dumnezeu pentru sfintele moaște, mulțumim lui Dumnezeu pentru minunile pe care le face în viața noastră și pentru mângâierea pe care o simţim în suflet, oricât de mari sunt durerile şi încercările pe care le avem de dus, dar care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne fac mai puternici şi lărgesc inima şi înţelegerea noastră. Aduc mulţumirea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, tuturor părinţilor care ne-au fost alături şi care s-au ostenit cu bucurie şi evlavie pentru a îndeplini şi anul acesta aces pelerinaj. Mulțumim părinţilor din parohiile şi sfintele noastre mănăstiri, maicilor de la Mănăstirea Văratec care ne-au adus spre închinare moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul. Mulţumim domnilor și doamnelor de la Jandarmerie, forţelor de ordine, de la Poliţie, tuturor celor care ne-au fost alături şi al căror nume nu le pomenim acum cu de-a amănuntulm, dar ne rugăm cu toţi să fim mângâiaţi de binecuvântarea Sfintei Parascheva.
Am avut vreme frumoasă, atât de tihnită, atât de îmbodobită, nu doar cu flori, cu rânduiala slujbei, ci mai ales cu rugăciunea celor mulţi cu care am fost alături pelerini şi cărora le mulţumim, ieşeni şi întreaga țară. Sfânta Parascheva să ne ajute şi să vă ajute pe dumneavoastră pe toți cei care ne-ați fost alături şi să îi mângâie pe cei care şi-au purtat rugăciunile şi durerea cu credinţă la raclă. Să mulţumim că în orice timp sfinţii ne sunt pildă de putere, pildă de întărire şi mângâiere. Să vă întoarceţi la casele voastre, dragi pelerini, cu nădejde şi să duceţi mărturie în familie şi în cetate că Dumnezeu lucrează la Sfânta Parascheva aşa cum a făcut an de an şi zi de zi”.
Cei care vor veni în continuare să închine la sfintele moaște vor fi întâmpinați de voluntarii Sfintei Parascheva și redirecționați către noul culoar.