Să iertăm din inimă greşelile aproapelui

Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre. Marcu 11, 23-26

Există concepţia că de iertat trebuie să ierte doar Dumnezeu. Dacă vom citi cu atenţie Evanghelia de astăzi, vom putea descoperi altceva. Cuvintele Domnului Iisus Hristos ne pun în situaţia de a face noi primul pas pe drumul iertării. Să nu îndrăznim să ne gândim la iertarea lui Dumnezeu dacă noi nu avem puterea să iertăm. Uneori suntem tentaţi să îmbrăcăm gestul aparentei iertări în formule de genul: „te iert, dar nu te uit” sau „dacă Dumnezeu te iartă, te iert şi eu”. Însă această atitudine trădează o iertare înjumătăţită, de fapt, o falsă iertare. Mântuitorul ne spune că iertarea trebuie să fie deplină, „de şaptezeci de ori câte şapte!”