Să-L căutăm pe Dumnezeu!
Şi ziua era în templu şi învăţa, iar noaptea, ieşind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte. Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani. Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile. Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm. Luca 21, 37-38; 22, 1-8
În Templul din Ierusalim, Domnul Iisus Hristos era înconjurat de mulţi oameni dornici să asculte cuvintele Sale, să se atingă de El sau să se vindece. Erau şi oameni dintre cei care se simţeau deranjaţi de mustrările Lui: unii cărturari şi arhierei iudei. Aceştia erau preocupaţi de cum să-L prindă şi să-L poată condamna. Ne spune Evanghelia că ei se temeau de popor; deci nu de Dumnezeu, ci de reacţia poporului. Aşa se explică de ce planul lor l-au pus în aplicare pas cu pas. Întâi au găsit un apropiat al Mântuitorului care să-i informeze unde Se află şi ce face; vorbim despre Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut pe treizeci de arginţi. La urma-urmei, dacă nu poţi cumpăra un om, poate îl poţi vinde. Vrăjmaşii Mântuitorului se pregăteau să-L condamne, iar ucenicii căutau un loc potrivit pentru a mânca Paştile. Fiecare căuta ceva: mulţimile aşteptau cuvintele Sale; cărturarii şi Iuda căutau să-I ia viaţa; ucenicii căutau locul unde Mântuitorul să le ofere jertfa cea nesângeroasă. Noi ce căutăm?