„Să-L găzduim pe Hristos în inimile noastre!“

Data: 23 Ianuarie 2012

Ieri, 22 ianuarie, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie în parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Protopopiatul Piatra Neamţ.

Credincioşii parohiei "Adormirea Maicii Domnului", păstorită de părintele Ştefan Diacu, au avut bucuria de a se ruga în duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu) împreună cu Întâistătătorul Bisericii din Moldova. Din soborul de preoţi şi diaconi care au liturghisit împreună cu IPS Teofan au făcut parte protosinghelul Hrisostom Rădăşanu, consilier la Sectorul Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi preacucernicul părinte Valentin Tofan, protopopul Protopopiatului Piatra Neamţ. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a arătat semnificaţiile fragmentului evanghelic rânduit pentru această duminică, subliniind înţelesurile episodului în care vameşul Zaheu îl întâlneşte pe Mântuitorul Hristos. "Zaheu, cu toate că era un om bogat, un om căruia nu-i lipsea nimic, purta în sine neliniştea de a nu-l fi cunoscut încă pe Dumnezeul cel Viu. Era un om bogat Zaheu, un om important, un om considerat "mare" de societate, dar el se simţea mic în sinea sa, petru că mic te face bogăţia care nu este deschisă spre milostivire, mic te face necredinţa, mic te fac păcatele nepocăite", a spus Înalt Preasfinţitul Teofan, care a încheiat menţionând: "din Evanghelia acestei duminici înţelegem că, pentru a ajunge la Dumnezeu, trebuie să urcăm şi să coborâm, în acelaşi timp: să urcăm prin virtuţi pentru a ne curăţi sufletul şi a-L zări pe Hristos în sufletele noastre, iar atunci când sesizăm că Hristos vorbeşte urechii tainice a sufletului nostru, să ne grăbim să coborâm prin smerenie în întâmpinarea Domnului şi să-L găzduim în inimile noastre". După încheierea Sfintei Liturghii, părintele Ştefan Diacu, parohul bisericii "Adormirea Maicii Domnului", a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan în numele tuturor credincioşilor pentru prezenţa şi slujirea în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte, arătând că trecuseră 10 ani de la ultima vizită a unui ierarh. Vizite pastorale în trei parohii nemţene Tot ieri, Înalt Preasfinţitul Teofan a efectuat vizite pastorale la parohiile din localităţile Doina (păstorită de părintele Alexandru Smău), Dochia (păstorită de părintele Vasile Savin) şi Bahna (păstorită de părintele Constantin Chifu). În parohia din localitatea Doina, IPS Teofan a dorit să ajungă în mod deosebit, întrucât casa parohială a fost distrusă recent de un incendiu. Întâistătătorul Moldovei l-a încurajat pe părintele Alexandru Smău, exprimându-şi convingerea că până la iarna viitoare, cu ajutorul credincioşilor şi al preoţilor colegi din protopopiatul Piatra Neamţ, casa va fi măcar parţial refăcută. Programul de astăzi al Înalt Preasfinţitului Teofan include Sfânta Liturghie, săvârşită la parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Gara Veche, din Piatra Neamţ, după care este programată o întâlnire cu elevii seminarişti de la Seminarul Teologic din localitatea menţionată. (N.H.)